Scriu aceste rânduri cu ochii in lacrimi. Ma uit la televizor. Dance Masters 2015, nimic important pentru unii. Dar eu nu fac parte din acei “unii”
Eu sunt acea fata aproape supraponderala care respira greoi, parcă cu o piatra pe inima, când vede rochiile viu colorate învârtindu-se. As fi putut și eu sa fiu acolo, exprimându -mi bucuria, zâmbind pe acordurile muzicii alaturi de un partener aratos, protector. Insa, acum, dupa 5-6 ani, realizez ca decizia forțată pe care a trebuit sa o iau si anume, sa ma las de dans, a lasat urme adanci in sufletul meu, ca un țăruș ce străpunge inima bătânda a unui muritor de rand de pe campul sălbatic de lupta.
Nu credeam ca la aproape 17 ani, o sa am dezamăgiri de acest tip. Nu credeam ca o sa imi para rau ca nu am făcut ceva ce atunci parea o pasiune, poate puțin mai mult, dar in mare.. o PASIUNE.
Cu toate acestea, cu cat zilele trec, cu atat mai rau imi pare. Vad cum grăsimea se depune inestetic, viața mea devine monotona si eu din ce in ce mai singura. Nu mai am siguranta debordanta de altadata, nepăsarea si stima de sine. Au dispărut toate, “ușurându-ma” in cel mai rau mod si ingreunandu-ma si la propriu si la figurat.
Oare o sa imi gasesc vreodata o persoana care sa ma placa asa cum sunt..cu 20 kg mai mult? Oare o sa i se para cool sa se plimbe cu o fata cu simțul umorului si celulita sau va alege o fata superficiala dar “buna”?
Oare eu voi avea vreodata motivația sa slăbesc? Sau voi continua sa ma multumesc cu parul meu lung, ochii strălucitori? Îmi va fi oare mereu alaturi burta inestetica si gusa?
Nu a durat mult sa scriu aceste lucruri dar va dura ceva pana ranile deschise in sufletul meu se vor vindeca. Poate o viata de om, poate doar pana voi gasi persoana care sa ma sustin
Atat pentru acum.
Va pup si va îmbrățișez,
O fata interesanta.
melodyoung27 